Panouri fotovoltaice

Calculator pret pompa de caldura

Catalog produse interactiv



Panourile fotovoltaice sunt formate din celule fotovoltaice ce capteaza energia solara si o transforma in energie electrica, prin utilizarea unor semiconductoare, de obicei realizate din siliciu, energie electrica gratuita, nepoluanta si ecologica.
Celulele fotovoltaice sunt protejate impotriva intemperiilor, furtunilor sau razelor ultraviolete de un strat protector de sticla speciala. Astfel producatorii pot afirma ca panourile fotovoltaice actuale sunt destinate unei utilizari de lunga durata, ce poate depasi 20 de ani.
Investitia initiala este marele dezavantaj al tuturor sistemelor energetice alternative, si astfel si a celor bazate pe panouri fotovoltaice. Insa aceasta se amortizeaza in timp, astfel incat pe mai multi ani, instalarea unui astfel de sistem este un lucru recomandat.


Pe viitor, odata cu dezvoltarea tehnologiei si micsorarea costurilor initiale, panourile fotovoltaice vor deveni cu siguranta din ce in ce mai utilizate.
Cel mai adesea sunt insa intalnite in producerea de energie pentru locuintele individuale. Ele se monteaza pe acoperisurile caselor sau pe niste stand-uri separate. De cele mai mutle ori ele sunt parte a unui sistem complex, ce contine baterii, o turbina eoliana dar si un generator de urgenta (diesel, pe gaz sau pur si simplu reteaua de electricitate).

 

Panouri fotovoltaice

Dupa instalarea unui sistem solar aveti doua posibilitati: fie il legati la reteaua de electricitate de care depindeti, fie il folositi individual pentru acoperirea unor consumatori.
In timpul zilei, daca sistemul de panouri solare produce mai multa energie electrica, aceasta este folosita in casa, iar restul este livrata catre reteaua de utilitati, aducand profit. Cand se intampla acest lucru, veti putea sa va vedeti contorul literalmente mergand invers. Este un lucru extraordinar, mai ales daca plecati in vacanta.

Daca bugetul permite acest lucru, puteti cumpara baterii de stocare a energiei. Daca nu se produce energie electrica, invertorul dvs. va trece la puterea bateriei pentru a furniza locuintei energia necesara. Bateria de stocare este o solutie de mare ajutor pentru acele case care nu au un acces usor la o utilitate sau se afla intr-o zona in care sunt frecvente penele de curent.
O alta solutie este cea in care sistemul dvs de panouri solare va fi folosit doar in scopuri personale, fie ca va fi sursa principala de energie pentru anumiti consumatori, fie ca va fi folosit pentru incarcarea bateriilor ce vor fi folosite in anumite situatii.
Inainte de a ne gandi cate panouri solare avem nevoie, este mai bine sa ne gandim cum putem reduce consumul zilnic de energie. Facand acest lucru putem face ca sistemul de panouri solare sa fie mai eficient. Efectuarea unor mici modificari asupra modului de consum, poate avea un impact bun asupra mediului si in acelasi timp asupra facturii de energie.
Unul dintre marile avantaje ale panourilor solare este ca necesita foarte putina intretinere. Doar clatirea cu un furtun, aproximativ de doua ori pe luna, ar trebui sa fie suficienta. Daca locuiti intr-un loc unde ploua in mod regulat, atunci puteti clati si mai rar. Daca locuiti într-o zona in care se construieste si atunci praful este din abundenta, curatarea panourilor va fi necesar sa se faca zilnic.
Panourile solare sunt testate pentru vanturi mari si grindina, deci nu este nevoie sa va faceti griji din aceasta privinta. Important este ca ele sa fie montate corespunzator, in rest nu vor fi probleme.
Tot ce inseamna intretinere  se rezuma la pastrarea curata si clara a panourilor solare.

Panourile solare fotovoltaice sunt categorizate in functie de tehnicile folosite in producerea lor in trei tipuri de panouri: monocristaline, policristaline si amorfe.